#ForTheLoveOfProgramming | Eveniment Open Doors pentru echipa TehnoZ Lightning Bolts (sponsorizata de Roweb la Campionatul Mondial de Robotica)

Acest articol a fost publicat in categoria Descopera echipa Roweb, Evenimente de cariera, For the love of programming, Noutati Roweb in .

Dupa ce am participat la o intalnire organizata de elevii care fac parte din echipa TehnoZ Lightning Bolts, din cadrul Colegiului National Zinca Golescu din Pitesti, a venit randul nostru sa fim gazdele unui eveniment dedicat lor. Echipa s-a calificat, de curand, pentru participarea la Campionatul Mondial de Robotica (SESI FIRST INTERNATIONAL OPEN – Rio de Janeiro 2022), iar Roweb a decis sa sustina aceasta initiativa prin oferirea unei sponsorizari.

Dincolo de sprijinul financiar, echipa noastra a dorit sa organizeze un eveniment de tip Open Doors, prin care tinerii au avut ocazia sa vina la sediul Roweb si a afla mai multe despre ce inseamna sa lucrezi intr-o companie IT.

Prezentarea sustinuta de colega noastra, Lorena Iordache (HR Manager), a adus in prim plan povestea din spatele Roweb si a reusit sa capteze usor atentia elevilor prezenti la eveniment, tocmai pentru ca totul a pornit tot din pasiune pentru tehnologie si informatica.

(Povestea Roweb a inceput in timpul orelor de informatica, atunci cand un profesor (astazi CEO-ul companei – Viorel Costea) reusea sa le insufle elevilor sai pasiunea pentru programare. Mai tarziu, 3 dintre ei (Gabriel Rosu, Razvan Veliscu si Mirel Ionescu) i-au devenit parteneri intr-un business care se profila intr-un context in care digitalul era doar un pic mai mult decat un zvon.)

“Din pozitia de profesor, am avut ocazia sa intalnesc elevi cu un potential remarcabil. Este unul dintre beneficiile predarii: sa vezi nu doar ce este elevul din fata ta, ci mai ales cat de departe poate ajunge. Entuziasmul si potentialul lor au fost adevarate surse de inspiratie pentru mine.”

interviu Viorel Costea Roweb

Viorel Costea
Co-fondator & CEO Roweb

 

Astfel, prin prezentarea istoricului companiei, colega noastra Lorena Iordache, Manager HR, a vrut sa le arate tinerilor cum pasiunea pentru programare se poate concretiza mai tarziu intr-o cariera care sa aduca satisfactii.

“Ma bucur sa-mi pot aduce experienta de peste 15 ani in HR intr-o companie faina ca Roweb, cu o buna cultura organizationala, in care oamenii sunt respectati si exista un echilibru intre viata profesionala si viata privata, unde fiecare isi poate aduce valoarea si se poate simti confortabil sa ofere si sa primeasca feedback.

Din 2019 ma bucur ca am intrat in acest mediu dinamic al IT-ului, cu provocari in special in gasirea noilor nostri colegi.

Cautam colegi care sunt motivati, rezistenti si dornici sa-si lase amprenta asupra proiectelor si echipelor din care vor face parte.”

Lorena Iordache
HR Manager @ Roweb 

 

 

Totodata, Lorena a avut parte de un public interactiv ce abia astepta sa afle raspunsurile la intrebari precum: cu ce tehnologii lucreaza echipa de software developeri? ce proiecte are Roweb in portofoliu? din ce industrii vin clientii? cati membrii au echipele dedicate? cum arata o zi de lucru obisnuita pentru un software developer?

 

Roweb sustine viitoarele generatii de programatori si pasionati de tehnologie

Scopul intalnirii noastre a fost de a-i ajuta pe elevi sa inteleaga care sunt pasii unei cariere in domeniul IT, care sunt provocarile si ce trebuie sa faca pentru a-si vedea pasiunea pentru tehnologie transformata intr-un job la care sa mearga cu entuziasm in fiecare zi.

Elevii nu au venit singuri, ci alaturi de profesorul coordonator Gratiela Ghiordunescu si profesorul Cristina Constantinescu – doua cadre didactice care isi lasa amprenta asupra formarii unei generatii de #TechEnthusiasts si pe care ne face placere sa le avem in lista de parteneri educationali.

Mai mult decat atat, doamnele profesor se bucura nu doar de aprecierea celor zece copii din echipa TehnoZ Lightning Bolts, ci si de cea a altor colegi din echipa Roweb, care au avut ocazia sa le fie elevi in timpul liceului.

 

“If you can dream it, you can do it…”

Evenimentul de tip Open Doors ne-a ajutat sa cunoastem mai bine echipa de elevi pe care o sustinem si sa-i incurajam sa urmeze o cariera in domeniul tehnologiei, oferindu-le un model motivational de tipul If you dream it, you can do it.

Si ne-a facut placere sa avem alaturi elevi care investesc in propria dezvoltare si in afara laboratorului de robotica.

De la volei, echitatie si anime-uri, pana la design, fizica si jocuri pe calculator, tinerii ne-au impartasit cu entuziasm hobby-urile lor, confirmandu-ne ceea ce am intuit inca de la inceput: nu am avut in fata doar niste copii cu un potential imens in zona de programare, ci niste copii hotarati si suficient de ambitiosi pentru a face fata provocarilor unei cariere de succes.

Roweb desfasoara o serie de actiuni si evenimente care sustin diferite cauze in care credem si care au legatura cu activitatea noastra. Iar din acest an, am adunat toate aceste initiative sub o umbrela incapatoare pe care o punem deasupra tuturor pasionatilor de programare si care ne dorim sa devina din ce in ce mai mare:

proiect CSR Roweb sponsorizare

Exemple de proiecte


Spotlight

Magento / CSS3 / HTML5 / Ajax / Webservices


Mr Crispy

Magento / CSS3 / HTML5 / Ajax / Webservices