Roweb a participat la o serie de evenimente la Scoala Postliceala Sanitara, ca parte din programul “Europe Code Week”, desfasurat in parteneriat cu Asociatia Parintilor “Ion Cantacuzino” si Asociatia Techsoup.
Evenimentele s-au adresat elevilor de liceu, cu scopul de a-i invata despre design thinking, crearea unui prototip si dezvoltare web in PHP. Colegii nostri, Marius Baltag, Senior Software Developer, si Madalina Stolniceanu, IT Project Manager, au tinut un workshop la liceu. Apoi, lucrand in echipa, elevii au dezvoltat produse software pe teme din domeniul medical, ce au fost evaluate de catre un juriu din care a facut parte si Marius, iar cele mai bune lucrari au fost premiate.
In cadrul prezentarii, Madalina si Marius le-au povestit elevilor despre ce inseamna sa fii programator la Roweb, ce fel de proiecte desfasuram si ce fel tehnologii folosim.
Le-au dat exemple din experienta proprie prin care le-au aratat de ce este important sa iti alegi cu grija drumul in viata, si ca, daca simti ca trebuie sa schimbi directia, e important sa ai curajul o schimbi. Le-au facut recomandari despre ce si cum sa invete pentru a obtine rezultate optime, nu doar pentru vreun examen, ci pe termen lung.
In cadrul workshopului, Marius le-a aratat in timp real cum se organizeaza si se programeaza o aplicatie web folosind arhitectura MVC (Model-View-Controller).
Prin aplicatiile prezentate la competitie, elevii au demonstrat ca au profitat de informatiile primite si au inteles cum pot aplica si castiga beneficii concrete din cunostintele acumulate.
Am profitat de aceasta ocazie si pentru a sta de vorba cu elevii si afla mai multe despre provocarile pe care le intampina, cat si cu doamna profesoara Catalina Enescu, cea care a coordonat aceste initiative. Aceasta ne-a explicat ca motivul pentru care ne-a invitat sa participam la aceste evenimente a fost faptul ca stia, de la evenimente organizate de Universitatea din Pitesti, ca suntem deschisi spre astfel de colaborari, ca oferim informatii de calitate si ca ar fi o ocazie buna de a incepe o colaborare pe termen lung cu noi.
“Am pornit de la ideea de a-i motiva pe elevi sa lucreze in echipa, pe proiecte care pornesc de la necesitatea de a rezolva o nevoie a comunitatii, invatarea tehnologiei si a toolurilor necesare fiind astfel niste mijloace, nu un scop in sine. Ce se face in scoala ar putea fi un exercitiu util pentru ceea ce urmeaza, daca ar fi mai bine corelat cu realitatea. Elevii sunt mai motivati dupa intalniri de genul acestora, pentru ca ceea ce aud este ca o confirmare ca sunt pe drumul cel bun, ca ceea ce invata la scoala se regaseste totusi in realitate. Dincolo de ce presupune programa, relatia din cadrul comunitatii (scoala gimnaziala, liceu, universitate, firme) poate schimba mult perspectiva”, ne-a povestit doamna profesoara.
Ne-am bucurat foarte mult de oportunitatea de a sprijini aceste demersuri si de a discuta despre ce pot face companiile de software pentru a contribui la o mai buna aliniere intre ceea ce invata elevii si ceea ce se cere pe piata muncii in domeniul IT. Speram ca in viitor putem sa ajutam si mai mult in acest sens si sa sustinem cat mai eficient dezvoltarea viitorilor programatori.