Continuam seria de articole de tip interviu cu una dintre cele mai carismatice figuri din Roweb. De la mediul cazon, direct in mijlocul programatorilor, de la rigorile armatei la flexibilitatea si informalul din lumea IT – Florian Stanila, partener Roweb, ne-a povestit, pe scurt, cum a ajuns in companie, ce a insemnat adaptarea la un nou mediu, total diferit, cum a evoluat compania si ce s-a schimbat fundamental (si ce nu) in ADN-ul Roweb de la inceput si pana acum.
Sunteti in Roweb inca de la inceput. Cum arata compania in urma cu… aproape 20 de ani?
Cand am sosit eu in firma erau 6 oameni care lucrau la proiectul ITTradeOnline, o platforma de tip marketplace pentru intermedieri de tehnica de calcul second hand in zona internationala si BursaPC in Romania. Astfel, eram: Viorel, Razvan, Gabi, Mirel, eu, Cristian Chiru si Simina (care facea vanzari la ITTradeOnline). Eu in firma am ajuns dupa baieti – prin 2001.
Pe vremea aceea nu exista inca Roweb – lucram intr-o alta structura. In 2004 am inregistrat oficial Roweb (la Registrul Comertului).
Eram la inceput si nu stiam cum o sa evolueze lucrurile. La momentul respectiv nu ne puneam macar problema ca vom ajunge la o echipa de 130 de oameni.
In afara de management, lucrurile s-au schimbat mult de atunci. Am crescut, iar acum avem in plan sa trecem Roweb Development de la SRL la SA. (O astfel de organizare ne va deschide multe oportunitati).
Daca ar fi sa mentionez, insa, ceva ce s-a pastrat exact la fel ca la inceput, in 2001, este atmosfera familiala. Ba, mai mult, a devenit parte din cultura companiei. Si asta este poate cel mai important lucru care tine oamenii in companie. Si ceva greu de concurat.
Cu ceilalti parteneri din companie va stiati dinainte? Cum ati ajuns sa lucrati impreuna?
In 2001 tocmai trecusem in rezerva si ma gandeam sa ma orientez catre alte activitati. Am avut o perioada in care citeam mult pe partea de calculatoare, desi nu lucrasem niciodata in domeniu.
Un vecin, profesor de matematica (care il cunostea si pe Viorel fiind fosti colegi la liceul unde a predat) cu care eram in relatii amicale (si pe care il mai ajutam cu setarile la calculator) m-a rugat sa vin cu el sa isi cumpere un echipament de la o firma. (Baietii, pe care nu ii cunosteam atunci, incepusera deja sa lucreze impreuna si aveau sediul undeva in Trivale.)
Acela a fost momentul in care l-am cunoscut pe Viorel. A fost o chimie inca de la inceput si am decis sa colaboram.
(Eu, la momentul respectiv, eram implicat intr-o alta afacere cu o cunostinta. Am decis sa renunt la parteneriatul de acolo si sa pornesc la drum alaturi de Viorel.)
Inainte de Roweb ati lucrat multi ani in armata?
Da. Am lucrat in armata 20 si ceva de ani – cam 25 de ani.
Odata cu aderarea la NATO, ni s-a dat de ales: iesim sau nu in rezerva. Eu am optat pentru rezerva – trecere in rezerva cu drept de pensie – si am iesit din sistem.
(Se anuntase deja un proces de reducere a efectivelor din armata, iar posibilitatea de a opta era binevenita. A fost, practic, o solutie pentru a reduce cumva natural efectivele.)
In armata, am plecat de la comandant de pluton, elevi scoala militara. Am fost sef de promotie in generatia mea. Sefii de promotie, de regula, se opreau in scoala, neinsemnand pentru mine un avantaj. A fost, mai degraba, o munca in plus pentru ca in scoala militara sunt alte rigori si se impune un alt nivel de pregatire. Trebuia sa fii in priza permanent, sa fii la curent cu tot ce se intampla si sa formezi tu, la randul tau, alti ofiteri.
Am urcat in ierarhie atat ca functie, cat si ca grad (am ajuns la gradul de locotenent colonel). Am avut diferite roluri si am predat elemente de instructie de front, instructia tragerii, de calculul si constructia autovehiculelor militare.
In armata v-ati intersectat cu domeniul IT in vreun fel?
Eu sunt de formatie automobilist militar, iar functiile prin care am trecut nu au avut nicio legatura directa cu IT-ul.
Am lucrat pe diferite pozitii in armata, comandant pluton, comandant companie, am fost responsabil cu evidenta militara si mobilizarea, apoi sef birou personal si apoi sef birou personal, evidenta efective si mobilizare.
Am ajuns sa cunosc domeniul IT pur si simplu din pasiune. Cand am trecut in rezerva, am inceput sa citesc mult despre acest domeniu si am mers si la un curs: administrator de retele de calculatoare. Dar am facut aceste lucruri fara sa intuiesc vreodata ca voi lucra in IT.
In Roweb nu e ca in armata si nici viceversa. Cum a fost trecerea de la un mediu la celalalt?
In 2001, am venit la Roweb unde am trecut de la un mediu cazon la un mediu total diferit. Alta abordare si cu totul alt domeniu. O alta lume, as putea spune, pentru ca in armata eram cantonati in rigori, un mediu specific, aparte, mult mai rigid. Aici m-am adaptat la un program destul de flexibil, mult mai lejer fata de cel de acolo.
Ca sa iti dau un exemplu, in armata nu exista program de 8 ore. In armata, cand apare ceva de facut, notiunea de timp dispare.
Am avut situatii in care plecam de acasa dimineata pregatit pentru o zi normala de munca (acele 8 ore) si ma mai intorceam abia peste doua saptamani pentru ca aflam ca trebuie sa plec intr-o aplicatie.
Aveti un episod in care a trebuit sa plecati intr-o aplicatie si asta sa va dea alte planuri importante peste cap?
Cred ca cel mai ilustrativ episod este cel in care s-a nascut prima mea fata. Am plecat intr-o aplicatie si am vazut-o abia dupa o perioada buna de timp. Am apucat doar sa duc actele si sa recunosc copilul ca sa fie inregistrat la starea civila. Apoi a trebuit sa plec.
M-am intors acasa abia dupa doua saptamani, timp in care ea se schimbase. Nu stiu cum a aratat ca nou-nascut si lucrurile au fost cu atat mai dificile cu cat era si primul copil. Stii cum e, diferenta dintre un nou-nascut si un copil la doua saptamani este vizibila, iar in primul an de viata copilul evolueaza rapid de la o zi la alta.
Atunci a fost greu. Acum imi amintesc amuzat, alaturi de cele doua fete ale mele, de acele momente. In plus, astazi sunt si mai bogat pentru ca am doua nepoate de la una dintre fete.
Primul birou, primii ani in Roweb, primele responsabilitati pe care le-ati preluat in firma. Care sunt cele mai vii imagini despre Roweb la inceputurile lui?
Cum iti povesteam mai devreme, la inceput eram doar 6-7 insi (si, ca in orice firma, s-au mai perindat cativa pe acolo). Aveam birou aproape de parcul Trivale.
La un moment dat, am inceput sa analizam posibilitatea vanzarilor de tehnica de calcul online tinand cont ca partenerii nostri de atunci se ocupau cu importuri de astfel de produse.
Odata realizat site-ul, eu ma ocupam practic de managementul magazinului online si de clienti. Asiguram intreg procesul – de la preluarea comenzii, pana la livrarea propriu-zisa catre client. (unul dintre partenerii nostri de la vremea respectiva se ocupa cu import de calculatoare si componenete.)
Acum magazinele online au echipe cu diversi specialisti, diverse responsabilitati. Atunci, pentru acel magazin online (o tipologie destul de noua de business in piata din Romania), eu acopeream mai multe joburi deodata.
Ma ocupam si de abordarea potentialului client, si de relatia cu clientul si de stocurile din depozite, inclusiv de marketingul de la acel moment (care consta in trimiterea de e-mailuri catre o baza de contacte sau catre contacte specifice), scoaterea din depozit, ambalare, expediere, urmarirea incasarilor. Faceam de toate, cum s-ar zice.
Odata cu firma, am “crescut” si noi, intelegand din ce in ce mai bine cum merge piata, cum trebuie sa abordam clientii, unde avem loc si unde nu.
Asa cum se intampla de obicei, pana sa ajungem sa avem un loc al nostru, am schimbat mai multe adrese. Din Trivale ne-am mutat intr-un apartament in Expo Parc, iar de acolo am ajuns la un moment dat pe Depozitelor.
Apoi, am revenit in Trivale unde ne-am stabilit pe un termen destul de lung biroul. Aici am crescut echipa. Ne-am extins treptat, dar destul de rapid si, cu timpul, a fost nevoie sa luam in calcul gasirea unui spatiu suplimentar de birouri.
Asa am ajuns sa construim prima cladire de birouri pe fonduri europene – cladirea mica HQ de acum – si sa luam cateva birouri cu chirie in Teilor.
Pentru ca tot vorbim despre constructia cladirilor pe fonduri europene, stiu ca este un subiect pe care il cunoasteti foarte bine. Poate cel mai bine tinand cont ca ati fost direct implicat…
Asa este. Am fost implicat direct. Pentru construirea cladirii mici, lucrurile au fost ceva mai complicate. Era primul proiect pe care-l faceam in acest sistem si, asa cum era normal, neavand experienta, nu stiam cum merg lucrurile. A fost destul de greu. Erau si mai multe hartii de facut.
Asa, ca sa iti dau un exemplu pitoresc: se fac niste cereri de rambursare (dupa ce se parcurge o etapa cu cheltuieli, se fac facturile, se platesc de catre noi si apoi facem cerere de rambursare catre organismul care se ocupa de proiectele europene).
Pentru prima cerere de rambursare am semnat o gramada de hartii…
Am zis: “Hai, ca nu le numar! Sunt prea multe.” Si le-am cantarit.
Nici mai mult, nici mai putin de 12,5 kg de hartie am semnat pentru rambursare.
La cererile urmatoare, nu au mai fost cantitati atat de mari, dar au fost tot multe hartii de semnat.
La al doilea proiect au mai schimbat putin procedura si au mai redus din cantitatea imensa de hartii. Nici acum dosarele nu sunt tocmai subtiri, dar e ceva mai bine.
Care e povestea din spatele construirii celor doua cladiri de birouri si ce rol ati jucat in ea?
Pentru ambele cladiri am fost un fel de manager de proiect din partea firmei cat timp s-a construit. Nu ca functie oficiala, ci, mai degraba, ca responsabilitati. Pentru fiecare cladire constructia a durat aproximativ un an.
Fiecare hartie a trecut prin mana mea, de la inceput pana la sfarsit.
Am ajuns, asadar, sa stiu fiecare document care a trecut prin cladirea aceasta.
Pentru ca deja aveam experienta cu primul proiect, Viorel m-a rugat sa preiau tot procesul si aici ca sa simplificam lucrurile si sa ne asiguram ca totul va merge pe un drum batatorit.
Cladirea initiala am construit-o pe un teren care ne apartinea. Dupa ce am facut aceasta cladire, proprietarul terenului vecin ne-a intrebat daca suntem interesati sa il cumparam. La momentul respectiv nu eram interesati si aveam alte prioritati. Nu estimaseram o extindere atat de rapida si o nevoie pentru inca o cladire de birouri.
La cativa ani distanta de primul proiect, am cumparat proprietatea de langa noi in ideea de a extinde mai tarziu (cu fonduri europene sau nu) prima cladire.
S-a ivit oportunitatea sa aplicam pentru un proiect european nou, am profitat si de aceasta ocazie, am depus hartiile pe ultima suta de metri. Tocmai cand ne cam luaseram “adio” de la proiect ne-am trezit ca s-a intors aprobat. Si de aici am luat-o de la capat cu tot procesul pe care il parcurseseram pentru prima cladire.
Pandemia a venit fix in perioada in care ne pregateam sa construim a doua cladire de birouri. A complicat lucrurile?
Da, clar, la a doua cladire cele mai multe blocaje si provocari au venit din faptul ca am prins tot procesul in pandemie.
Pentru fiecare cladire constructia a durat cam un an. E un grafic de timp impus de UE pentru finalizarea proiectului. Orice rabat de la termenul din grafic trebuie justificat serios cu alte hartii si solicitata aprobarea lor.
Asa ca, atunci cand a venit pandemia, am ales sa ne incadram in termene decat sa incercam sa justificam intarzierile cu un munte de hartii.
Am avut o intarziere initiala in proiect de aproximativ 6 luni, dar am reusit sa recuperam si sa aducem finalizarea proiectului la termenul estimat.
Pot spune ca atunci Roweb a fost pentru mine ca in armata.
Cum s-a vazut Roweb-ul in pandemie, din perspectiva dvs?
Primele zile in cladirea goala mi s-a parut efectiv lugubru. Pustiu dintr-odata. De unde erau atatia oameni care veneau plecau, vorbeau?
La mijlocul lunii martie nu era mai nimeni pe aici. Eram singur. Eu, constructorii si… cam atat.
De multe ori, nici la masa nu reuseam sa ma duc pentru ca se intampla sa fie nevoie de mine in zona. Ba era nevoie de curent, ba mai pica o siguranta.
Iar de lucrat de acasa… minunea asta in cazul meu a durat fix o jumatate de zi.
In rest, eram prezent aici. Am fost ca soldatul japonez – pregatit sa se ocupe de tot ce ajungea in cladire. Veneau curieri, constructori, cineva trebuia sa fie in cladire sa discute cu ei, sa preia ce era de preluat.
Imi pusesem inclusiv clopotei la usa de la intrare ca sa stiu cine intra, cand intra – altfel nu auzeam pentru ca eram la etaj.
Abia dupa ce cea de-a doua cladire a fost inaltata, au inceput sa mai revina la birou si, astfel, lucrurile sa revina oarecum la normal.
Avem cele doua cladiri finalizate. La acest capitol ne mai asteptam la noutati…
Da. Mai sunt ceva noutati. Desi ridicate ambele cladiri, povestea lor nu se termina aici.
La cladirea initiala urmeaza sa mai ridicam 2 etaje. Vrem sa cream o imagine de ansamblu cat mai unitara, tip monobloc si sa avem loc pentru toate echipele din Pitesti plus oamenii din celalalte birouri din tara sau care lucreaza de la distanta si ajung si la sediul central din Pitesti.
In ceea ce priveste amenajarea si scopul lor:
- Primul nivel va fi un open space, o zona de lucru pentru o echipa mai mare de programatori.
- Al doilea nivel va avea pe jumatate din suprafata o semiterasa cu gratar si in cealalta jumatate va fi inchisa si va include o sala de sedinte, o bucatarie, plus o zona de socializare care sa poata fi folosita si atunci cand vremea de afara e mai neprietenoasa.
Proiectul are prioritate destul de mare pentru ca anul acesta ne expira autorizatia de constructie. Asadar, e un plan care se va concretiza curand.
Sper ca aceste schimbari sa incurajeze si mai mult oamenii din Roweb sa revina la birouri si sa refacem atmosfera de dinainte de pandemie.
Cat de diferit este Rowebul de astazi fata de cel de acum aproximativ 20 de ani? Atunci erau 7 oameni. Azi sunt aproximativ 130. Dar, dincolo de asta?
In primul rand, peisajul de varsta este mult mai variat. Avem proaspeti absolventi de 20 si un pic de ani pana la “moi” – de 64 de ani. Le stric eu media de varsta.
Dar reusiti sa ramaneti, totusi, aproape de fiecare in parte…
Eu va percep pe toti ca pe copiii mei. Asta ma apropie de voi.
Faptul ca toti sunteti tineri ma incarca si pe mine cu energie. Ma determina sa fiu mai dinamic sau, mai bine spus, sa ma mentin dinamic, pentru ca energia a fost ceva ce m-a definit dintotdeauna. Imi propun sa imprumut acelasi spirit tanar si pentru ceva vreme de acum incolo. O sa am timp si pentru a sta garbovit. Dar nu acum, inca nu.
Bancurile de unde le luati? Pareti sa aveti mereu o gluma buna la dumneavoastra.
Nici eu nu stiu ca le port cu mine. Imi vin asa, de te miri unde.
Imi place sa mai condimentez zilele cu cate un banc, doua, pentru ca vad in jurul meu oameni care zambesc. Si asta ma face fericit.
Fac pur si simplu conexiunea – de la o situatie, o vorba – si ajung la un banc. Sunt stocate pe undeva, acolo, si, in contextul potrivit, se activeaza.
Cred ca atomosfera si oamenii cu care interactionez ma ajuta sa scot la suprafata resursa asta de amuzament. Daca ma pui acum sa spun pe loc 5 bancuri la foc automat nu-mi vin in minte. Insa, daca apare o situatie care sa se lege cumva de stocul meu de bancuri, se activeaza spontan.
